PAPARAZZI / Ultima ”fiță”! Bolid de lux, obiceiuri de mahala! Șoferul unui Ferrari a început să-l lustruiască… cu scuipat. VIDEO EXCLUSIV

Publicat:

În București, luxul nu mai are limite. Paparazzii atacpersoana.ro au surprins un băiat de oraș care părea coborât direct dintr-un film cu milionari excentrici, numai că finalul scenei a fost mai degrabă de… comedie pură! Iată despre ce este vorba!

Mașina cât câteva apartamente, ștearsă cu scuipat

Personajul nostru conduce un Ferrari SF90 Stradale, unul dintre cele mai agresive și scumpe modele scoase vreodată de italienii de la Maranello. Un bolid hibrid, cu aproape 1000 de cai putere, care sare lejer de 500.000 de euro.

Iar după cum arăta exemplarul surprins de noi, mat, cu jante negre și etriere roșii, clar nu vorbim despre varianta „de bază”. Cu alte cuvinte, mașina asta costă cât câteva apartamente bune în București.

Doar că șoferul ei pare că a făcut o economie serioasă fix unde nu te-ai fi așteptat. N-a vrut să treacă pe la spălătorie!

Totul s-a întâmplat pe o stradă din Capitală, unde băiatul nostru de oraș a tras Ferrari-ul pe dreapta, probabil după ce a observat vreo urmă „suspectă” pe caroserie. Și nu, nu a intrat într-o spălătorie premium, din acelea unde bolidul e tratat cu mănuși și soluții speciale.

Omul și-a făcut singur programare și tot el a onorat-o… pe trotuar. Mai întâi, a început timid. A luat o lavetă albă și a șters atent interiorul portierei. Apoi a coborât din Ferrari și a trecut la nivelul următor, adică lustruitul exteriorului.

A dus de mai multe ori laveta murdară la gură 

Ștergea aripa, se retrăgea doi pași, analiza. Mai ștergea puțin. Nimic nu părea suficient de perfect pentru standardele lui. Și până aici, nimic ieșit din comun. Unii își iubesc mașinile mai ceva ca pe membrii familiei.

Să vezi și să nu crezi! Nemulțumit probabil de rezultat, șoferul Ferrari-ului a dus laveta direct la gură și… a scuipat pe ea. Da, ați citit bine. Și ați văzut bine. Omul a început să frece apoi caroseria bolidului de jumătate de milion de euro. După încă câteva mișcări de „polisare”, a repetat figura. Încă o tură de scuipat pe laveta deja murdară. Încă o tură de lustruit Ferrari-ul.

Sincer, nici nu știm ce ne șochează mai tare: faptul că bărbatul conduce un SF90 sau faptul că îl întreține cu… scuipat. Cert e că bărbatul părea extrem de dedicat. Se învârtea în jurul mașinii, inspecta fiecare detaliu și freca zonele care nu îi conveneau.

Cele mai noi

ARTICOLE SIMILARE

Parteneri