Povestea de dragoste dintre Betty Salam și Cătălin Vișănescu a ținut ani buni prima pagină a tabloidelor, însă, în cele din urmă, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Cu aproximativ un an și jumătate în urmă, artista anunța că ea și partenerul ei iau o pauză în căsnicie, iar ulterior păreau că au găsit din nou echilibrul și au decis să mai acorde o șansă relației. Din păcate, împăcarea nu a durat prea mult, iar divorțul a devenit inevitabil.
În iulie 2025, Betty Salam și Cătălin Vișănescu au divorțat oficial la notar, punând punct unui mariaj care a durat șase ani. Despărțirea s-a produs fără scandal, fără acuzații publice sau replici dure, cei doi alegând să gestioneze situația într-un mod matur, mai ales având în vedere că au împreună un băiețel, Matthias.
După separare, fiecare și-a refăcut viața. Artista a confirmat că trăiește o nouă poveste de dragoste alături de Roberto, în timp ce fostul ei partener a fost văzut recent în compania Roxanei, actuala lui iubită. În tot acest context, au apărut însă zvonuri potrivit cărora Betty Salam ar fi renunțat la custodia copilului în favoarea tatălui.
Contactat pentru o reacție, Cătălin Vișănescu a preferat să fie rezervat și să nu alimenteze speculațiile din spațiul public, subliniind importanța discreției atunci când vine vorba despre un copil.
„În această perioadă, aleg să nu dau curs speculațiilor apărute în spațiul public. Sunt lucruri sensibile, iar atunci când este vorba despre un copil, cred că discreția și responsabilitatea sunt cele mai importante.”, a declarat Cătălin Vișănescu pentru Spynews.ro.
Fostul soț al artistei a vorbit, însă, deschis despre legătura profundă pe care o are cu fiul său și despre mediul în care acesta crește în prezent. Potrivit spuselor sale, Matthias se află într-un cadru stabil și echilibrat, fiind înconjurat de familie și de multă afecțiune.
„Pentru mine, Matthias este totul. Se află într-un mediu stabil, liniștit și plin de iubire, alături de bunica lui, mama mea, iar fiecare decizie pe care o iau este gândită exclusiv pentru echilibrul și binele lui.”, a mai declarat Cătălin Vișănescu.
În același timp, acesta a precizat că, în prezent, lucrează în străinătate și că toate eforturile sale sunt îndreptate spre viitorul copilului. Planurile includ ca, după finalizarea anului școlar, băiețelul să fie alături de el, într-un mediu pe care îl descrie ca fiind stabil și armonios.
„Lucrez în această perioadă în străinătate, iar tot ceea ce construiesc acum este pentru viitorul nostru. După finalizarea anului școlar, Matthias va fi alături de mine, unde îl așteaptă un cămin liniștit, echilibrat, responsabil și plin de căldură, alături de mine și de Roxana.”, a mai declarat acesta.
Chiar dacă nu este o perioadă ușoară pentru el, Cătălin Vișănescu spune că încearcă să gestioneze totul cu maturitate și responsabilitate, punând pe primul loc binele copilului.
„Nu este o perioadă ușoară, dar este una în care aleg să fac lucrurile cu răbdare, responsabilitate și, mai presus de toate, cu iubire pentru copilul meu. Mulțumesc pentru înțelegere și pentru respectarea intimității noastre.”, a mai completat bărbatul.






Comments are closed for this post.