Ovidiu Dragoș Argeșanu este acuzat de șapte femei că le-ar fi agresat sexual în timpul unor ședințe prezentate drept „terapii”. Potrivit unei investigații publicate de Snoop, mai multe presupuse victime susțin că ar fi fost manipulate și supuse unor experiențe traumatizante în cadrul întâlnirilor individuale cu acesta.
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au desfășurat, miercuri, o acțiune amplă într-un dosar care vizează un incident violent petrecut la începutul lunii aprilie, între suporteri ai echipelor Steaua și Dinamo.
Potrivit informațiilor oficiale, ancheta este coordonată de Serviciul Grupuri Infracționale Violente și are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
În data de 29 aprilie 2026, oamenii legii au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară și 8 mandate de aducere, în municipiul București și în județul Ilfov. Persoanele vizate au fost depistate și conduse la audieri, urmând ca față de acestea să fie dispuse măsurile legale.
Conform anchetatorilor, un bărbat în vârstă de 35 de ani ar fi fost urmărit în trafic de mai multe persoane, în contextul rivalităților dintre galerii. În timpul incidentului, autoturismul acestuia ar fi fost lovit cu obiecte contondente, fiind distruse luneta și...
Tudor Gheorghe ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap, după ce i s-ar fi făcut rău în cameră. Artistul a fost preluat de medici și transportat la spital, iar autoritățile încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs totul.
Sorin Bontea a pierdut procesul cu Antena 1 și a fost obligat de instanță să plătească daune de 100.000 de euro, decizia nefiind definitivă și putând fi contestată. Cazul vine după plecarea sa, alături de Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, de la „Chefi la cuțite” și mutarea la Pro TV.
Descoperă cum Fundatia Sebastian Moise și președintele Sebastian Moise luptă împotriva abandonului școlar prin peste 120 de proiecte caritabile naționale.
Nicușor Dan a explicat public motivele pentru care nu a fost prezent la înmormântarea legendarului antrenor Mircea Lucescu, decizie care a stârnit numeroase reacții. Șeful statului a precizat că a ales să stea departe de ceremonie pentru a nu transforma un moment de reculegere într-unul cu tentă politică, preferând ca atenția să rămână exclusiv asupra omagiului adus celui supranumit „Il Luce”.
Președintele României a mărturisit că a urmărit cu emoție reacțiile din lumea sportului și modul în care acest moment trist a reușit să unească oameni din medii diferite. Deși nu a fost prezent fizic, a apreciat decența și solidaritatea arătate de cei care au venit să își ia rămas-bun pe Arena Națională, locul unde sicriul antrenorului a fost depus timp de mai multe zile.
„Inclusiv în emisiunea asta am discutat de contre, tensiuni, diferențe de opinie, reacțiuni morale. Am fost impresionat de armonia pe care acest eveniment nefericit a stârnit-o...
Sună a film, dar e cât se poate de real! Ce se pregătește în culisele modei românești ar putea rescrie complet ierarhiile! Atacpersoana.ro vă prezintă SUPEREXCLUSIVITATEA momentului! Avem informații bombă, din interiorul industriei: un mogul extrem de influent ar fi pus mâna pe franciza Vogue și se pregătește să o aducă în România. Și nu oricum! Sunt consecințe... cel puțin interesante, am putea spune.
Totul ar avea un scop cât se poate de personal: un cadou grandios pentru soția lui, care ar urma să devină… un fel de Anna Wintour de România. Pentru cine nu știe, Anna Wintour nu este doar un nume în modă. Este cea care face LEGEA.
De zeci de ani, conduce ediția americană a revistei Vogue și decide tot: cine apare pe copertă, ce designeri sunt „în”, cine urcă și cine dispare. Este femeia care „taie și spânzură” în fashion-ul mondial, cu o influență uriașă asupra industriei. Ei bine, fix...
Zi de doliu profund în fotbalul românesc, după ce astăzi a avut loc ceremonia de înmormântare a marelui antrenor Mircea Lucescu. Într-o atmosferă apăsătoare, plină de durere și reculegere, toate privirile s-au îndreptat către fiul său, Răzvan Lucescu, care a oferit un moment de o emoție rară.
Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Elefterie, începând cu ora 10:00, în cartierul Cotroceni. În lăcașul de cult au avut acces doar membrii familiei și apropiații, însă durerea s-a simțit dincolo de ziduri.
Deși a încercat să rămână puternic pe tot parcursul acestor zile grele, Răzvan Lucescu nu și-a mai putut stăpâni emoțiile în momentul în care a rostit câteva cuvinte în memoria tatălui său. Cu vocea tremurândă și ochii în lacrimi, acesta a vorbit despre omul care i-a fost nu doar părinte, ci și model.
Potrivit lui Marius Niculae, prezent la ceremonie, discursul lui Răzvan a impresionat profund pe toți cei din...
Locul de veci al legendarului antrenor Mircea Lucescu a fost pregătit cu mult timp înainte de dispariția sa, iar mesajul gravat pe cavou transmite o lecție profundă despre viață, valori și efemeritatea lucrurilor materiale.
Mormântul lui „Il Luce” este amplasat chiar la intrarea în Cimitirul Bellu din București, într-o zonă unde sunt înmormântate numeroase personalități marcante ale României. Deși poziția este una centrală și intens circulată, construcția funerară impresionează prin simplitate și discreție.
Cunoscut pentru rigoarea sa, Mircea Lucescu a ales încă de acum mai bine de un deceniu locul în care avea să-și doarmă somnul de veci. A optat pentru o parcelă situată pe aleea principală, dorind ca totul să fie pus la punct din timp, fără ostentație.
Ceea ce atrage cu adevărat atenția este însă inscripția de pe cavou, un mesaj cu puternică încărcătură emoțională și filozofică:
„Ranguri, glorie, bogăție, toate-n pământ se sfârșesc, orice frumusețe fie, toate pier și se...
Este doliu în sportul românesc, după dispariția legendarului antrenor Mircea Lucescu, care s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Programul funeraliilor a fost stabilit, iar cei care l-au admirat de-a lungul timpului vor avea ocazia să-i aducă un ultim omagiu.
Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus începând de mâine, 9 aprilie, pe Arena Națională din București. Fanii, colegii de breaslă și toți cei care l-au respectat sunt așteptați să își ia rămas-bun de la unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc.
Slujba de înmormântare va avea loc vineri, la Catedrala Sfântul Elefterie, urmând ca apoi Mircea Lucescu să fie condus pe ultimul drum la Cimitirul Bellu. Locul de veci nu este ales întâmplător: fostul selecționer își stabilise încă de acum mai bine de un deceniu detaliile legate de înmormântare, cunoscut fiind pentru rigoarea și disciplina care l-au caracterizat întreaga viață. Cavoul se află pe...
Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României avea 80 de ani și s-a confruntat, în ultima perioadă, cu probleme grave de sănătate din cauza cărora a fost nevoit să renunțe la postul de antrenor și colaborarea cu FRF.
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti informeaza ca astazi marti, 7 aprilie 2026, injurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU.Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrati antrenori si jucatori de fotbalromani, primul care a calificat echipa nationala a Romaniei la un Campionat European, inanul 1984.Generatii intregi de romani au crescut cu imaginea sa in suflet, ca un simbol national.Dumnezeu sa il odihneasca!, a scris tvrinfo.ro.
Pe 31 martie, Lucescu și-a anunțat retragerea de la echipa națională, încheind un mandat care a marcat aproape 50 de ani de activitate în fotbal și l-a consacrat ca unul dintre cei mai importanți antrenori români din istorie, după ce pe...