Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, chemat la DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de….

Publicat:

Șeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, ar urma să fie chemat la DNA, săptămâna viitoare, în calitate de suspect, anunță Digi 24, citând surse din interior.Dosarul a fost deschis de DNA în urma unei sesizări făcute de Corpul de Control al Ministerului de Interne.

În luna iulie au fost făcute verificări la Jandarmeria Română, constatându-se că șeful acestei instituții, colonelul Bogdan Enescu, dar și doi foști șefi – colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea – și-ar fi aprobat ilegal sute de ore suplimentare, în starea de urgență, și ar fi încasat încasat ilegal zeci de mii de lei.

Șeful Jandarmeriei, chemat la DNA!

Informatii în exclusivitate despre orele suplimentare pe care șeful Jandarmeriei le-ar fi pontat în mod fictiv.

Colonelul Bogdan Enescu, șeful Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a fost denunțat, la Parchetul Militar, de Dumitru Coarnă, președintele unuia dintre cele mai puternice sindicate din Poliție. Coarnă l-a acuzat pe acesta de mai multe infracțiuni, după ce și-ar fi pontat, în mod fals, peste 800 de ore suplimentare, pe care le-ar fi prestat în numai trei luni, astfel că salariul său a ajuns la o sumă astronomică. În paralel, tot pentru surplusul de ore suplimentare, dar și pentru alte presupuse infracțiuni comise în calitate de șef al IGJR, au deschis un dosar penal și procurorii DNA, Secția Militară.

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a arătat în denunțul depus la Parchetul Militar București că, în lunile aprilie, mai şi iunie 2020 Bogdan Enescu „şi-a adăugat un număr total de peste 800 de ore suplimentare în mod fictiv şi a utilizat înscrisurile ce cuprindeau respectivele înregistrări cauzând un prejudiciu instituţiei, săvârşind astfel infracţiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, fapte săvârşite în concurs”.

Ultimele articole

O femeie celebră l-a „executat” pe Cristi Borcea la Monaco! Giovanni Becali a fost nevoit să-i trimită urgent bani

Cristi Borcea a scos la iveală una dintre cele mai extravagante aventuri din tinerețe! Afaceristul a povestit cum a rămas fără cei 50.000 de dolari pe care îi avea la el după ce a încercat să o impresioneze pe fosta soție a lui Ruud Gullit, la Monte Carlo.

Divorțează sau nu? Lora a RĂBUFNIT: ”Când ești în postura mea…” 

Divorțează sau nu Lora de Ionuț Ghenu?! După ce artista a mers singură la nunta Andreei Bălan, internetul a explodat cu speculații despre o posibilă despărțire.

Trei dintre cei mai importanți oameni din viața Andreei Bălan, ABSENȚI la nuntă. Care a fost motivul

Petrișor Ruge, omul care îi este alături pe scenă de ani întregi, dar și Andreea Antonescu nu au fost văzuți la marele eveniment. Iar cum nici tatăl artistei nu a apărut printre invitați, internetul a început imediat să își pună întrebări.

ARTICOLE SIMILARE

Parteneri