Acuzații șocante la adresa lui Ovidiu Dragoș Argeșanu! Șapte femei susțin că au fost agresate în timpul „terapiilor”

Publicat:

Ovidiu Dragoș Argeșanu se află în centrul unor acuzații grave, după ce șapte femei au susținut că ar fi fost agresate sexual în timpul unor ședințe individuale. Ședințele erau prezentate drept „terapii”.

UPATE: Ce spun oamenii legii

În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar fi manifestat un comportament neadecvat față de mai multe persoane, în timpul unor ședințe de terapie, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București s-au sesizat din oficiu și au demarat, cu operativitate, verificări privind aspectele semnalate în spațiul public, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Cercetările și activitățile specifice sunt desfășurate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-ar fi produs faptele sesizate.

Totodată, facem precizarea că, în astfel de situații, sprijinul și cooperarea persoanelor vătămate sunt esențiale pentru documentarea completă a cauzei și stabilirea eventualelor răspunderi legale.

Pe această cale, adresăm un apel către toate persoanele care au fost victime ale unor comportamente similare să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să formuleze o sesizare, pentru ca fiecare situație să poată fi analizată cu atenție și în conformitate cu prevederile legale.

Asigurăm opinia publică de faptul că toate sesizările privind posibile fapte de abuz, hărțuire sau alte infracțiuni contra persoanei sunt tratate cu maximă seriozitate, imparțialitate și profesionalism, cu respectarea drepturilor tuturor persoanelor implicate și a cadrului legal în vigoare.

Poliția Capitalei rămâne ferm angajată în protejarea siguranței cetățenilor și în combaterea oricăror fapte care aduc atingere integrității fizice sau psihice a persoanelor.

Potrivit unei investigații publicate de Snoop, numărul femeilor care reclamă astfel de experiențe ar fi mai mare. Însă multe dintre ele nu ar fi dorit să își spună povestea de teama reacțiilor lui Ovidiu Dragoș Argeșanu.

Timp de aproape 30 de ani, bărbatul în vârstă de 57 de ani și-a construit imaginea unui „maestru” care ar putea rezolva orice problemă prin terapii alternative, practici Reiki, pseudoștiință și discursuri cu tentă spirituală. De-a lungul timpului, mai multe persoane l-au considerat „o somitate în spiritualitatea românească”, iar foste cliente susțin că aveau impresia că „are răspuns la toate întrebările” și că poate face ca „tot ce-ți dorești să se întâmple”.

Cele mai recente dezvăluiri îl aduc însă într-o lumină controversată

Potrivit sursei citate, în ultimele șase luni au fost intervievate aproape 50 de presupuse victime și martori. Femeile descriu un tipar asemănător de comportament și susțin că inițial erau etichetate negativ. Ulterior, li se spunea că sunt „îngeri întrupați” sau persoane speciale.

Una dintre femei, identificată sub numele Ema*, a povestit experiența pe care susține că a avut-o în toamna anului 2022. Totul s-a întâmplat într-o cameră de hotel dintr-un oraș aflat la aproximativ 100 de kilometri de București. Acolo, Ovidiu Dragoș Argeșanu ar fi organizat cursuri și ședințe individuale.

„M-am trezit cu un deget în fund”, a povestit femeia despre întâlnirea cu „maestrul Reiki”.

Ema* a declarat că trecea printr-o perioadă extrem de dificilă după un accident rutier soldat cu decese și că încerca să găsească răspunsuri în zona spirituală.

„Eram în piuneze. Încercam să caut răspunsuri pe partea spirituală: de ce s-a întâmplat, unde am greșit (…) Mă agățam de orice”, a explicat ea.

Femeia spune că a ajuns la Ovidiu Dragoș Argeșanu la recomandarea unei prietene medic care practica Reiki.

„Mi-a spus că este topul terapeuților, cel mai bun”, își amintește aceasta.

Potrivit mărturiei sale, în timpul ședinței, Ovidiu Dragoș Argeșanu i-ar fi spus că are „foarte mulți draci” în ea, că este „porno” și că va divorța până la finalul anului.

Ulterior, femeia susține că acesta i-ar fi cerut să își lase capul pe spate și să se cambreze, deși îi explicase că avea probleme medicale după o fractură la coloană.

„A venit în spatele meu. Mi-a cerut să dau capul pe spate și să mă cambrez.”

Ema* afirmă că durerile s-au intensificat și că a presupus că acesta „știe ce face”, având în vedere că absolvise Medicina.

„A fost ceva extrem de rapid (…) Nu înțelegeam (…) ce fel de terapie este”, a mai spus femeia.

După incident, Ema* susține că a plătit 600 de lei și a plecat de acolo în stare de șoc.

Alte femei au relatat experiențe similare pentru sursa citată.

Reacția lui Ovidiu Dragoș Argeșanu

De cealaltă parte, Ovidiu Dragoș Argeșanu respinge toate acuzațiile care îi sunt aduse.

„N-am nimic de comentat. (…) Eu am o conștiință cât se poate de curată”, a declarat acesta pentru sursa menționată.

Ultimele articole

Noi acuzații în scandalul dintre Philipp Plein și Lucia Bartoli! Modelul susține că i s-a întins o capcană: ”Să îmi iau copiii înapoi…”

Philipp Plein și fosta sa parteneră, Lucia Bartoli, continuă lupta tensionată pentru custodia copiilor lor, Rocky și Rouge. După luni întregi de tăcere, Lucia Bartoli a făcut declarații emoționante și susține că micuții i-au fost luați pe nedrept.

Reacție neașteptată din partea lui George Burcea, în timp ce Andreea Bălan se căsătorea cu Victor Cornea

George Burcea a stârnit numeroase reacții în mediul online chiar în ziua în care Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios. Actorul a publicat o imagine inspirată din universul Commedia dell’arte.

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni. Un început de vară cu instabilitate atmosferică

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, în perioada 11 mai...

ARTICOLE SIMILARE