Laurențiu Reghecampf, renumitul antrenor de fotbal, a venit la emisiunea lui Denise Rifai pentru a răspunde întrebărilor menite să facă lumină în diferite aspecte din viața sa, atât în ceea ce privește viața personală, cât și cariera profesională. Invitat în emisiunea „40 de Întrebări”, moderată de Denise Rifai la Kanal D, Laurențiu Reghecampf a susținut că despărțirea ar fi avut loc cu mult timp în urmă.

Conform declarațiilor lui Reghecampf, ruptura dintre el și Anamaria Prodan s-a produs în urmă cu aproape trei ani, în 2019. Antrenorul ar fi fost deranjat de imaginile în care impresara l-a lovit cu pumnul pe antrenorul Dan Alexa în urma unei presupuse crize de gelozie.

„Un moment delicat în căsnicia noastră a fost când am văzut acel incident pe care l-a avut ea cu Dan Alexa, când i-a dat cu pumnul. Am avut o discuție cu Ana și i-am spus că va fi foarte greu să trec peste acest moment. De atunci, lucrurile au luat o alta întorsătură”, a mărturisit Laurențiu Reghecampf. 

Întrebat dacă ar mai fi divorțat în situația în care nu ar fi existat imaginile respective, antrenorul a oferit următorul răspuns: „Nu. Nu m-a interesat să controlez ce face Ana. Mereu merg pe premisa că am încredere în omul de lângă mine. Am încercat să trec peste acest moment, dar nu am putut.”

Antrenorul, care recent a devenit din nou tată de băiat, a vorbit și despre regretele pe care le are în raport cu fosta sa nevastă, dar și despre conflictul dintre ei „Îmi pare rău că i-am dat anumite speranțe, dar cel mai sănătos pentru amândoi cred că era să punem capăt atunci. (…) Eu n-am bătut pe nimeni, nu m-a filmat nimeni în public. Eu nu am înșelat-o și nu există nici o dovadă în această direcție”, a mai spus Laurențiu Reghecampf.

Laurentiu Reghecampf a debutat în localitatea natală, la echipa de juniori FCM Târgoviște. În 1996 a ajuns jucător la Steaua București, îndeplinind astfel visul cel mare al tatălui său. Laurențiu Reghecampf a fost unul dintre fotbaliștii români care au făcut carieră în Bundesliga. Și-a început cariera de antrenor la 34 de ani, la FC Snagov; după succesul cu Concordia Chiajna a bătut palma cu Gigi Becali și a reușit să ducă Steaua în optimile UEFA Europa League. Succesul financiar l-a obținut în urma contractelor semnate cu echipe din Orientul Mijlociu. În prezent, acesta este antrenor la CS Universitatea Craiova.

Laurențiu Reghecampf, din nou tată: S-a născut Liam, frățiorul vostru. Vă iubește tata!

Recent, Laurențiu Reghecampf a devenit din nou tată. Așa cum a dat de înțeles prin postările sale, cuplul a ales un nume care începe cu litera „L” pentru bebeluș. Liam este numele ales.

Antrenorul a publicat o poză cu ceilalți doi băieți ai săi și a transmis că aceștia au devenit oficial frați mai mari. „Astăzi dimineață s-a născut Liam, frățiorul vostru. Vă iubește tata!”, a scris Laurențiu Reghecampf pe contul său de Instagram.