Simona Halep a vorbit fără rețineri despre unul dintre cele mai dureroase episoade din cariera sa, trăit în 2017, după finala pierdută la Roland Garros în fața Jelena Ostapenko.

Fosta lideră mondială a mărturisit că acel eșec a afectat-o profund din punct de vedere emoțional, declanșând o perioadă dificilă, marcată de depresie, care a durat aproximativ trei luni.

Sportiva a explicat că, deși a trecut printr-o cădere puternică, experiența a ajutat-o ulterior să își schimbe mentalitatea și să devină mai puternică.

„Cred că asta m-a ajutat să rămân cu gândul că mereu trebuie să progresez. Și, după ce am pierdut finale mari, finale de Grand Slam, m-am concentrat pe mine. Nu m-a interesat că n-am reușit și că altcineva a făcut-o. Darren Cahill m-a felicitat după ce am pierdut finala din 2017 cu Ostapenko la Roland Garros. Trei luni am fost în depresie totală, mă trezeam plângând în fiecare dimineaţă. A fost o dramă totală în capul și în sufletul meu. M-am ridicat și m-am dus la antrenament. Nu foarte mulți sportivi, după un eșec atât de mare, reușesc să revină atât de bine. A fost un eșec, dar a fost cea mai mare lecție. M-a ajutat și în viață. Am învățat că orice e posibil dacă îți vezi de treabă. Nu trebuie să renunți. În orice domeniu, asta e important: să îți mai oferi o șansă pe care nu ți-o oferă nimeni”, a declarat Simona Halep.

În cadrul aceleiași confesiuni, Simona Halep a vorbit și despre adversarele care au pus-o în dificultate de-a lungul carierei.

Sportiva a recunoscut că Serena Williams a fost jucătoarea care a intimidat-o cel mai mult, în special prin forța și prezența sa pe teren.

„Mă intimida Serena Williams, trebuie să recunosc. Mă intimida prin forța ei, prin felul în care arăta. De Maria Sharapova nu pot să spun că m-a intimidat vreodată, dar am avut un trac. Poate înălțimea, era diferența între noi de înălțime și cumva aveam senzația că nu pot să fac față la loviturile ei, dar a fost o chestie mai mult mentală. În rest, mi-a fost greu și cu Angelique Kerber, și cu Elina Svitolina, au fost meciuri grele, foarte grele, dar nu pot să spun că am simțit frică față de cineva”.

Simona Halep s-a retras oficial din tenis pe 4 februarie 2025, după eliminarea din primul tur al turneului Transylvania Open, unde a fost învinsă de Lucia Bronzetti, scor 1-6, 1-6.

De-a lungul unei cariere impresionante, sportiva a câștigat 24 de titluri WTA, inclusiv două trofee de Grand Slam – Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 – și a ocupat locul 1 mondial timp de 64 de săptămâni.