De acum, în localitatea Ilfoveană Tunari și-a deschis porțile o nouă grădiniță cu program prelungit. Aceasta se va ocupa de educația a 160 de copii.

Noul spațiu, cu o suprafață desfășurată de 1200 mp și un regim de înălțime S+P+2E va oferi condiții moderne pentru educația a 160 de copii, organizați în 8 grupe.

Proiectul cuprinde săli de clasă, un cabinet medical cu izolator, birouri administrative, sală de mese cu bucătărie și o sală multifuncțională.

La exterior vor fi amenajate spații verzi, locuri de joacă și locuri de parcare.

Acest proiect reprezintă o asociere între Consiliul Județean Ilfov și Primăria Tunari, cu o valoare totală a investiției de aproape 13 milioane de lei și vine ca răspuns al autorităților locale și județene la nevoia tot mai mare a familiilor din comunitate.

Articolul O nouă grădiniță cu program prelungit pentru 160 de copii din Ilfov, Tunari apare prima dată în Jurnal de Ilfov.