În ședința CJ Ilfov a fost aprobat începerea construcției unui nou corp al Spitalului de psihiatrie Eftimie Diamandescu din Bălăceanca. Lucrările, în valoare de 27 de milioane de lei vor debuta în curând.

”Am aprobat, deja, în ședință de consiliu indicatorii tehnico-economici pentru realizarea proiectului tehnic. În câteva săptămâni, dăm ordinul de începere a lucrărilor.

Va fi un nou corp de clădire destinat ambulatoriului de psihiatrie, care va include 11 cabinete medicale, echipate cu aparatură de ultimă generație pentru specialități precum Psihiatrie, Recuperare Medicală, Ecografie, Neurologie, Ginecologie, Stomatologie, Diabet, Psihologie. Ce înseamnă acest proiect pe termen lung? Timpi reduși de așteptare pentru pacienții din spital, dar și pentru cei din afară, apoi, servicii medicale de calitate, condiții bune pentru personalul medical, care să se desfășoare în funcție de nevoile fiecărui pacient în parte. E simplu: Ca să fim tratați cum trebuie, medicii au nevoie de o infrastructură medicală modern,” a declarat Hubert Thuma, vicepresedintele CJ Ilfov.

Prin acest nou corp estimăm că vom reuși să creștem capacitatea unității spitalicești existente in ambulatoriu cu aproximativ 98 de persoane, a declarat Hubert Thuma, presedintele CJ Ilfov.

Proiectul are o valoare de peste 27 de milioane de lei, din care aproximativ 13,7 miloane vin de la bugetul CJ Ilfov, iar restul banilor din finanțare de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.”

Articolul Începe construcția unui nou corp al Spitalului de psihiatrie Eftimie Diamandescu din Bălăceanca apare prima dată în Jurnal de Ilfov.