În România de astăzi, un cuvânt pare dispărut din vocabularul public: cinstea.

Nu competența, nu reformele, nu strategiile — despre ele se mai vorbește, măcar formal. Dar cinstea? Aproape niciodată. Ca și cum ar fi devenit un concept desuet, o relicvă morală pe care nimeni nu mai are curajul să o invoce serios atunci când vine vorba despre funcții publice, justiție sau conducerea acestei țări.

În schimb, avem altceva. Avem „găști”. Avem „interese”. Avem „rețele”. Un sistem în care nu mai contează dacă ești drept, ci dacă ești „de-al nostru”. Un mecanism în care nu mai contează legea, ci cine o interpretează și în folosul cui.

Și atunci apare întrebarea firească: mai există justiție sau doar rotația influenței?

Pentru că, privind rece lucrurile, pare că asistăm la un joc repetitiv și toxic. Când o tabără ajunge la putere, începe să „curețe” adversarii. Dosarele apar, condamnările vin, iar discursul public se umple de morală. Apoi, când balanța se schimbă, rolurile se inversează. Cei care ieri condamnau devin cei condamnați, iar cei care strigau nedreptate devin brusc apărătorii legii.

Nu e justiție. E reglare de conturi cu acte.

Într-o țară normală, funcțiile publice — fie ele politice sau din sistemul judiciar — ar trebui ocupate de oameni care au în primul rând o calitate simplă: să fie cinstiți. Nu perfecți, nu infailibili, dar corecți. Oameni care nu intră în funcție pentru a-și rezolva problemele personale sau pentru a-și umple conturile, ci pentru a servi un interes public real.

În România, însă, pare că funcția este văzută ca o oportunitate. O rampă. O șansă de a „prinde ceva”. Iar odată ajuns acolo, reflexul nu este responsabilitatea, ci exploatarea: relații, influență, favoruri, datorii întoarse.

Și poate cel mai grav este că acest tipar nu se oprește la politică sau justiție. El coboară și în presă.

Presa, care ar trebui să fie câinele de pază al democrației, ajunge de multe ori un instrument. Nu întotdeauna, dar suficient de des încât să nu mai putem ignora fenomenul. Jurnaliști care pozează în apărători ai adevărului, dar care, în realitate, servesc interese. Anchete „curajoase” direcționate. Subiecte lansate la comandă. Tăceri suspecte acolo unde ar trebui să fie zgomot.

Și, poate cel mai periculos, o ipocrizie generalizată: discursul despre moralitate, dublat de practici profund imorale.

În acest context, cetățeanul rămâne suspendat între neîncredere și resemnare. Pentru că, indiferent cine vine, mecanismul pare același. Schimbăm oamenii, dar nu schimbăm sistemul. Schimbăm discursul, dar nu schimbăm comportamentul.

Și atunci revenim la început: de ce nu se vorbește despre cinste?

Poate pentru că ar fi prea simplu. Prea direct. Prea incomod.

Cinstea nu poate fi negociată. Nu poate fi împărțită pe găști. Nu poate fi adaptată în funcție de interese. Ori există, ori nu există.

Iar într-un sistem construit pe compromisuri, relații și influență, cinstea devine un obstacol, nu o virtute.

Dar fără ea, totul rămâne doar un joc de putere. Un joc în care nu câștigă nici legea, nici dreptatea, nici cetățeanul. Ci doar cei care, pentru o vreme, sunt „în gașca potrivită”.

Și poate că adevărata reformă a României nu va începe cu o lege nouă sau cu o strategie sofisticată. Ci cu o întrebare simplă, pe care ar trebui să o punem de fiecare dată, înainte de orice numire, înainte de orice vot:

Omul acesta este cinstit?

The post Editorial || Unde a dispărut cinstea? Radiografia unei țări controlate de interese first appeared on DNAmedia.