Durere uriașă pentru Theo Rose! Artista, în doliu după pierderea unei persoane extrem de apropiate

Publicat:

Momente dificile pentru Theo Rose. Artista a transmis un mesaj emoționant în mediul online, anunțând că a pierdut o persoană extrem de apropiată sufletului ei.

Doliu uriaș pentru Theo Rose

Cântăreața a dezvăluit că este vorba despre Tudor Stănică, un om pe care l-a considerat mereu parte din familie, chiar dacă nu îi era rudă de sânge. Potrivit mărturisirilor făcute de Theo Rose, acesta i-a fost aproape încă din copilărie și i-a oferit susținere necondiționată în momentele importante ale vieții și carierei.

Artista a explicat că Tudor Stănică a fost salvator ISU și că între ei a existat mereu o relație specială, bazată pe afecțiune și respect. De-a lungul timpului, acesta i-a fost alături la numeroase concerte și i-a urmărit parcursul profesional cu entuziasm.

„Zilele trecute, Tudor a plecat. Nu-mi era unchi de sânge, dar așa ne-am avut toată viața. Râdeam mereu împreună că el era, de fapt, soțul surorii mătușii, care este soția fratelui mamei mele.

Tudor a fost salvator ISU și un munte de bărbat, iubitor de rock și de mine în același timp, ceea ce am considerat mereu o adevărată performanță în materie de toleranță. Și de asta mai râdeam uneori. A venit la toate concertele mele mari și a urmărit „Vocea României” ca cel mai mare fan. Ba chiar îmi trimitea sugestii de piese pentru concurenți”, mărturisește Theo Rose.

Theo Rose a ținut să sublinieze cât de important a fost Tudor Stănică în viața ei și cât de mult a însemnat sprijinul pe care l-a primit din partea lui de-a lungul anilor.

„S-a mândrit cu mine de când eram mică, de parcă aș fi fost a lui, și n-a lipsit de la niciunul dintre momentele importante din viața mea. Am vrut să-l onorez povestindu-vă despre el, pentru că este unul dintre foarte puținii oameni apropiați cu care nu am nicio amintire neplăcută. Dumnezeu să-l ierte pe Tudor și să mai lase pe Pământ oameni ca el!”, a conchis cântăreața.

Mesajul ISU Bucuresti-Ilfov

Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, plutonier adjutant şef (r) Stănică Tudor, militar care și-a dedicat viața profesiei de pompier și misiunii de salvare a semenilor.

Încadrat în arma pompieri la data de 13 septembrie 1995, acesta a servit cu devotament, responsabilitate și onoare timp de aproape trei decenii, ocupând de-a lungul carierei mai multe funcții operative, printre care și cea de șef gardă de intervenție în cadrul Detașamentului de Pompieri “Otopeni”.

La data de 15 iulie 2023 a trecut în rezervă, după o carieră construită sub semnul datoriei și al sacrificiului.

În urma unor probleme medicale, acesta s-a stins din viață, lăsând în urmă durere și regret.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să îl odihnească în pace

Cele mai noi

ARTICOLE SIMILARE

Parteneri