Au divorțat în secret! Zoli de la Sistem a făcut anunțul

Publicat:


Zoli Toth, membru de bază în formația Sistem, trupă care, alături de Luminița Anghel, a luat locul 3 pentru România la Eurovision, acum 20 de ani, a anunțat că a divorțat de Ioana, femeia cu care era căsătorit din 2009.


Într-un interviu acordat OK! Magazine, Zoli Toth a spus că a divorțat de Ioana, mama celor două fiice ale sale, Timea și Patricia. Cei doi erau căsătoriți din 2009. Anunțul despărțirii, care s-a produs de ceva timp, a venit chiar cu câteva zile înainte de ceea ce ar fi fost aniversarea a 16 ani de când se cununaseră.


Divorțul lui Zoli Toth nu a fost pronunțat de curând, însă presa nu a aflat nimic până acum, semn că discreția îl caracterizează pe muzician. În publicația citată, a dezvăluit că separarea s-a produs acum trei ani.

„Ne-am separat acum trei ani. Nu mi-a plăcut niciodată ca viața mea privată să iasă din spațiul meu intim. Faptul că avem o relație foarte OK mă ajută să vorbesc despre asta. Niciun divorț nu e ușor, dar dacă tot se întâmplă, le doresc tuturor celor care trec printr-o astfel de experiență varianta noastră – una în care rămâi prieten cu mama/tatăl copiilor.  

Avem custodie comună și participăm împreună la aproape toate evenimentele importante din viața fetelor. Nu a fost tot timpul lapte și miere, dar acum lucrurile s-au așezat. E foarte bine așa. Ieșim la masă toți patru, ne vizităm neamurile, mergem la spectacole, împărțim cadouri, petrecem împreună Sărbătorile”, a declarat artistul. Acesta a spus și că îi e ușor să-și vadă fetele, având în vedere că fosta lui parteneră locuiește la doar două străzi distanță de el.

Ultimele articole

O femeie celebră l-a „executat” pe Cristi Borcea la Monaco! Giovanni Becali a fost nevoit să-i trimită urgent bani

Cristi Borcea a scos la iveală una dintre cele mai extravagante aventuri din tinerețe! Afaceristul a povestit cum a rămas fără cei 50.000 de dolari pe care îi avea la el după ce a încercat să o impresioneze pe fosta soție a lui Ruud Gullit, la Monte Carlo.

Divorțează sau nu? Lora a RĂBUFNIT: ”Când ești în postura mea…” 

Divorțează sau nu Lora de Ionuț Ghenu?! După ce artista a mers singură la nunta Andreei Bălan, internetul a explodat cu speculații despre o posibilă despărțire.

Trei dintre cei mai importanți oameni din viața Andreei Bălan, ABSENȚI la nuntă. Care a fost motivul

Petrișor Ruge, omul care îi este alături pe scenă de ani întregi, dar și Andreea Antonescu nu au fost văzuți la marele eveniment. Iar cum nici tatăl artistei nu a apărut printre invitați, internetul a început imediat să își pună întrebări.

ARTICOLE SIMILARE

Parteneri