Ei bine, fetelor, stați liniștite! Dacă v-a fost milă de Ileana Lazariuc atunci când paparazzii atacpersoana.ro au surprins-o, acum ceva timp, la volanul unui Ford de aproximativ 9.000 de euro, puteți să dormiți liniștite. S-a terminat perioada „modestă”. Sau cel puțin așa pare. Iată despre ce este vorba!
Ileana Lazariuc a scăpat de „sărăcie”
Da, aceeași Ileana Lazariuc care, ani întregi, a fost asociată cu luxul, opulența și cercul exclusivist al familiei Țiriac, pare că și-a recuperat, în sfârșit, stilul de viață care se pupă mai bine cu statutul de fostă doamnă Țiriac. Adio Ford-ul care ne-a făcut să ne întrebăm dacă bruneta intrase într-o perioadă de austeritate, bun venit din nou mașinilor care costă cât un apartament!
Zilele trecute, paparazzii atacpersoana.ro au surprins-o din nou pe Ileana Lazariuc și, surpriză! Nu mai era la volanul mașinii… de oameni de rând, așa cum v-am prezentat în exclusivitate AICI.
Bruneta conducea de această dată un Mercedes-Benz EQE 350 4MATIC SUV, un bolid electric al cărui preț sare lejer de pragul de 100.000 de euro.
Și, trebuie să recunoaștem, imaginea se potrivea mult mai bine cu numele Lazariuc-Țiriac decât Ford-ul de „muritori” cu care o văzuserăm în trecut.
Îmbrăcată all black, cu un top negru, un sacou oversized aruncat peste umeri, blugi largi și tocuri, Ileana și-a făcut apariția prin București.
Bruneta fusese în oraș împreună cu o prietenă, la un restaurant cu specific italian din Capitală. Nu știm ce au pus la cale cele două la masă, dar știm sigur un lucru: când au ieșit, direcția n-a fost nici spre taxi, nici spre ride-sharing. Direct către Mercedes.
Dacă data trecută Ileana Lazariuc ne obișnuise cu imaginea unei femei care părea să lase în urmă anii de lux și să o ardă ceva mai… cumpătat, acum tabloul s-a schimbat complet. Prietena ei s-a urcat frumos în dreapta, iar Ileana a luat loc la volanul Mercedesului de lux și dusă a fost.
Ca să fim corecți până la capăt, trebuie spus că mașina nu este una nouă. Ileana Lazariuc are acest Mercedes încă din 2024, ceea ce ne face să credem că Ford-ul care a provocat rumoare atunci ar fi putut fi doar o soluție temporară. Poate Mercedesul era în service, poate era alt context, cine știe? Cert este că pentru o bună perioadă imaginea fostei nurori a lui Ion Țiriac într-o mașină de 9.000 de euro a fost, să spunem elegant… greu de digerat pentru fanele luxului.
Mai ales că vorbim despre aceeași femeie care, în vremurile bune ale mariajului cu Ion Alexandru Țiriac, era mai degrabă asociată cu magazine exclusiviste și vacanțe de fițe decât cu reduceri sau mașini de buget.









