Există o mulțime de animăluțe care așteaptă să fie adoptate, însă fiecare face ce dorește cu banii lui. Iar cel mai bun exemplu poate fi Mario Fresh. Chiar el spunea, pe Instagram, că nicio zi nu mai arată la fel de când familia lui s-a mai mărit cu un membru. Însă întrebarea pe care ne-o punem acum este următoarea: cine are grijă, de fapt, de acest suflet?
A predat deja cățelul părinților?
Fostul ginere al Andreei Esca părea să fie cât se poate de entuziasmat, după ce și-a cumpărat un animal de companie. Livrat fix ca o jucărie, împreună cu o pungă de cadouri. I-a spus din prima secundă că îl iubește. Dar noi avem imaginile care demonstrează că după scurt timp… l-a predat părinților!
Paparazzii atacpersoana.ro i-au surprins pe părinții lui Mario Fresh la plimbare, cu noul membru al familiei. Mama artistului l-a fotografiat pe soțul ei din toate unghiurile, în timp ce ține mândru în mână lesa cățelușului. Bineînțeles, după ședința foto, tatăl lui Mario Fresh a verificat dacă soția lui a făcut treabă bună și pozele i-au ieșit fix așa cum trebuie.
Acum… să ne înțelegem, atunci când ești artist, mai împarți din atribuțiile pe care le ai. Doar nu avea cum să rămână cățelul neplimbat! Așa că sarcina le-a revenit părinților lui Mario Fresh care, deocamdată, nu se bucură de un nepoțel din partea unicului lor băiat. Dar nu știm ce va urma! Poate acesta este doar antrenamentul!
Așa că, până una-alta, părinții artistului au intrat direct în rolul de „bunici adoptivi”. Și nu oricum, ci implicați total! Tatăl lui Mario părea extrem de mândru când plimba patrupedul, în timp ce mama artistului îl transforma instant în model de ședință foto improvizată în parc. Și, sincer acum, poate nici nu e cea mai rea combinație.
Antrenament serios pentru viitorii bunici
Dacă tot nu există încă un nepoțel care să le umple casa de energie, măcar există un blănos care cere atenție, plimbări și răbdare. Iar părinții lui Mario tratează misiunea cu maximă seriozitate.
Doar că apare inevitabil întrebarea: câinele e al lui Mario… sau doar apare pe profilul lui Mario? Pentru că imaginile noastre arată clar faptul că în timp ce artistul cucerește scenele și strânge milioane de vizualizări, părinții sunt cei care fac turele prin parc și se ocupă de programul zilnic al noului „membru al familiei”.
Până la urmă, fiecare familie funcționează după propriile reguli. Unii lasă copiii la bunici, alții… câinii.









