Câți bani face Rareș Cojoc din dans. Cât încasează, de fapt, un campion mondial

Publicat:

Mulți români asociază performanța în dansul sportiv cu trofee, faimă și câștiguri spectaculoase. În realitate, lucrurile stau diferit, iar Rareș Cojoc, unul dintre cei mai cunoscuți dansatori români și campion mondial, a explicat cum funcționează, de fapt, partea financiară din această industrie extrem de competitivă.

Cât câștigă, de fapt, din dans

Invitat în podcastul realizat de Cătălin Măruță, dansatorul a oferit detalii despre premiile obținute la competițiile internaționale și despre adevăratele surse de venit din dansul sportiv.

În timpul discuției, Cătălin Măruță l-a întrebat direct pe Rareș Cojoc dacă premiile câștigate după obținerea unui titlu mondial reușesc să acopere investițiile făcute într-un an.

Dar când ajungi campion mondial banii pe care îi primești acoperă toate cheltuielile din trecut măcar pe un an de zile? E mare premiul, trofeul acesta?”, a fost întrebarea adresată de prezentator.

Rareș Cojoc a explicat că organizatorii competițiilor internaționale trebuie să respecte anumite reguli clare, iar premiile sunt publice, însă nu ajung la sumele impresionante pe care mulți și le imaginează.

Sunt publice, doar că nu le știți voi. Organizatorii trebuie să respecte niște reguli. Adică nu ai voie să organizezi un World Open fără a plăti… există un minim pentru fiecare loc în parte”, a declarat dansatorul.

„Nu, nu zeci de mii. Nu, nu sute de mii”

Întrebat despre valoarea premiilor, Rareș Cojoc a precizat că sumele sunt „la ordinul miilor de euro”.

Mii?”, a întrebat Măruță.

Da”, a răspuns Rareș Cojoc.

Măruță: „Nu zeci de mii?

Rareș Cojoc: „Nu, nu zeci de mii.

Măruță: „Nu sute de mii?

Nu, nu sute de mii”, a spus dansatorul, demontând astfel ideea că sportivii din această industrie ajung să se îmbogățească din trofeele obținute la competiții.

Adevărații bani din dans vin din antrenorat

Rareș Cojoc a explicat că adevăratele câștiguri din dansul sportiv nu vin din premii, ci din activitatea antrenorilor de top, care lucrează cu perechi din întreaga lume și organizează stagii de pregătire internaționale.

Însă, marele secret la dans este că antrenorii câștigă foarte mulți bani. «Nu, nu e o glumă». Pentru că tu îi plătești, îi plătesc și alții. Adică ei nu sunt doar antrenorii mei, predau în mai multe locuri din lume, peste tot”, a explicat Rareș Cojoc.

Dansatorul a oferit detalii și despre amploarea cantonamentelor și stagiilor de pregătire dedicate sportivilor profesioniști.

Și câștigă, realmente, prin ce mai organizează ei: cantonamente unde vin perechi din sute de țări, sute de ele ca și perechi, și organizează tot felul de lucruri și stagii de pregătire”, a mai spus acesta.

Mai mult, Rareș Cojoc susține că antrenorii aflați în elita mondială a dansului sportiv pot ajunge la venituri impresionante.

Crede-mă că un antrenor de talie mondială cred că poate să depășească borna de un milion de euro pe an”, a declarat campionul mondial.

Cele mai noi

ARTICOLE SIMILARE

Parteneri