Momente dificile pentru Nicolae Voiculeț. Maestrul naiului traversează o perioadă complicată din punct de vedere medical, iar de zece zile este internat în spital. Artistul a transmis un mesaj emoționant din salon, mărturisind că problemele de sănătate îi afectează inclusiv respirația, un aspect esențial pentru cariera sa.
Nicolae Voiculeț, mesaj emoționant de pe patul de spital
Prin intermediul unei postări publicate în mediul online, Nicolae Voiculeț și-a anunțat urmăritorii că starea sa de sănătate nu este una bună. Artistul nu a oferit detalii exacte despre diagnosticul său, însă a lăsat să se înțeleagă că problemele pe care le are sunt legate de respirație, lucru care îi poate afecta activitatea artistică.

De zece zile, maestrul naiului se află internat și spune că traversează una dintre cele mai grele încercări ale vieții sale. În mesajul transmis, Nicolae Voiculeț a mărturisit că are nevoie de sprijinul celor care îi apreciază muzica și i-a îndemnat pe aceștia să îi fie alături prin rugăciuni și gânduri bune.
„Dragii mei, vă scriu dintr-o perioadă grea a vieții mele. Nu mă simt bine și încă lupt să-mi recapăt puterea și respirația. Sunt 10 zile de când sunt aici. Pentru un om care și-a dedicat viața transformând respirația în sunet, poate cea mai grea încercare este să învețe din nou să respire cu răbdare, cu credință și cu speranță.
Nu obișnuiesc să cer ajutor. Dar astăzi simt nevoia să vă spun sincer că am nevoie de voi. De rugăciunile voastre, de gândurile voastre bune și de energia oamenilor care încă mai cred în lumină, în muzică și Dumnezeu.
M-am gândit mult la copilăria mea, la Munții Bucegi și la liniștea din care s-a născut primul meu sunet. Și poate tocmai de aceea cred că omul nu este cu adevărat singur atunci când iubirea oamenilor îl însoțește. Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați scris, care v-ați rugat pentru mine și care mi-ați fost aproape în tăcere. Respir. Lupt. Cred. Cu recunoștință, Nicolae Voiculeț”, a fost mesajul transmis de artist, în mediul online.
Problemele de sănătate îi pot afecta cariera artistică
Pentru un artist care și-a construit întreaga carieră în jurul muzicii și al instrumentului care depinde de respirație, perioada prin care trece este una cu atât mai dificilă. Nicolae Voiculeț nu a oferit, deocamdată, alte detalii despre starea sa sau despre perioada de recuperare.









