Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele potrivit cărora consumul românilor continuă să scadă pentru a opta lună consecutiv. Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, ajustat în funcție de sezonalitate și numărul de zile lucrătoare, a scăzut în martie 2026 cu 3,2% față de aceeași lună din 2025.
Consumul românilor continuă să scadă pentru a opta lună consecutiv
Conform comunicatului INS, în perioada ianuarie-martie 2026, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5% în serie ajustată și cu 5,8% ca serie brută, comparativ cu primele trei luni din 2025.
Graficul INS arată că scăderea s-a accentuat puternic la începutul lui 2026, cu un minim de -6% în ianuarie și -5,9% în februarie.

Cele mai mari scăderi au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde declinul a ajuns la 8,3% în serie ajustată și 9,3% în serie brută.
Și vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au continuat să scadă, cu peste 2%.
Singurul sector care a rămas pe creștere este cel al carburanților. În martie 2026, comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule a crescut cu 4,1% față de martie 2025, în serie ajustată.
România are cea mai mare rată a inflația din UE
România rămâne „campioana” inflației în Uniunea Europeană la începutul anului 2026, menținând cea mai ridicată rată a creșterii prețurilor din UE, de peste 3-4 ori mai mare decât media europeană.

Conform datelor Eurostat și INS, rata anuală a inflației a fost de peste 9% în martie 2026, în timp ce media UE a fost mult sub acest nivel.
Articolul Consumul românilor continuă să scadă pentru a opta lună consecutiv. Date cutremurătoare ale INS apare prima dată în Jurnal de Ilfov.
