Depunerea dosarelor pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT se încheie luni, 9 februarie la ora 12.00. Lista candidaților care îndeplinesc condițiile legale va fi publicată de Ministerul Justiției pe 16 februarie.
Pe 8 ianuarie, Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie. Procurorii și-au putut depune, la Ministerul Justiţiei, candidatura pentru funcţiile de conducere din cadrul parchetelor: Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Potrivit calendarului estimativ publicat de Ministerul Justiţiei, termenul limită pentru depunerea cererilor de participare la selecţie şi a tuturor documentelor necesare este 9 februarie, ora 12:00. Până la data de 16 februarie urmează să fie publicată lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile de participare.
În perioada 23-26 februarie, procurorii înscrişi în procedura de selecţie vor susţine, în faţa ministrului Justiţiei şi a comisiei de evaluare, un interviu. Acesta va consta în prezentarea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care candidează, verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, precum şi evaluarea modului în care candidatul se raportează la valorile profesiei şi ale funcţiei vizate, potrivit Agerpres.
Rezultatele selecţiei vor fi publicate la data de 2 martie. Tot atunci, propunerile motivate ale ministrului Justiţiei vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea emiterii avizului consultativ motivat.
Funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte şi cea de procuror-şef al DNA rămân vacante începând cu data de 31 martie, iar cea de procuror-şef al DIICOT – de la 14 aprilie.
Potrivit legii, pot fi numiţi în funcţiile de conducere care fac obiectul prezentei proceduri de selecţie procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror sau judecător.
Nu pot fi numiţi procurorii care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.
The post Ultima zi pentru depunerea dosarelor pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT. Când vom ști rezultatele first appeared on DNAmedia.






Comments are closed for this post.