Șeful Jandarmeriei este urmărit penal pentru că și-a pontat 900 de ore suplimentare în starea de urgență. Află mai jos ce sumă a încasat ilegal.

Bogan Enescu și doi subalterni, printre care Cătălin Şindile, cel care a coordonat operațiunile la mitingul diasporei sunt urmăriți penal, pentru că și-ar fi pontat ilegal ore suplimentare, în timpul stării de urgență. Conform unor surse, șeful Jandarmeriei ar fi primit în plus 40.000 de lei, iar ceilalți doi colegi de dosar penal 20.000 de lei fiecare.

Cei trei au fost audiați de procurorii DNA astăzi, iar Enescu a explicat cum și-a aprobat cele 900 de ore suplimentare de muncă. 

„Îmi doresc ca să se facă lumină în acest caz, pentru că nu este o situaţie benefică nici din punct de vedere personal, nici din punct de vedere instituţional. Nu iau în calcul să îmi dau demisia pentru că nu se impune în acest caz”, a spus șeful Jandarmeriei, scrie stirileprotv.ro.

Prejudiciul se ridică la 80.000 de lei

Se fac mai multe verificări. Nu vă pot spune mai multe detalii, întrucât este urmărirea penală în curs. Cu privire la mine, doar am făcut o cerere privind decontarea orelor suplimentare prevăzute de lege, aprobată de domnul şef”, a declarat colonelul Cătălin Şindile,  cel care a coordonat operațiunile la mitingul diasporei.

Dosarul DNA a fost deschis în urma unei sesizări făcute de corpul de control al ministrului de interne. Reprezentanţii MAI au verificat în luna iulie jandarmeria şi aşa au descoperit nereguli în modul în care sunt atribuite orele suplimentare. Doar în cazul celor trei jandarmi cu funcţii înalte prejudiciul ajunge la 80 de mii de lei, au dezvăluit surse din anchetă.

Procurorii notează în ordonanţe că cei trei ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi băneşti în sumă totală de 79.852 lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dispoziţie a şefului ierarhic superior şi fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate.