Condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul Colectiv, patronul firmei care a organizat focul de artificii care a declanșat incendiul a început să-i ia la rost pe ofițerii Serviciului Român de Informații, cerând detalii despre convorbirile telefonice.

  • Patronul firmei care a incendiat Clubul Colectiv sare la gâtul SRI
  • Ela cerut ca SRI să-i pună la dispoziție informații despre interceptări
  • Instanța a dat un verdict neașteptat

Cristian Mihai Niță, patronul firmei de artificii din cauza cărora au murit 64 de oameni nevinovați, face anchetă la SRI. Recent, acesta a solicitat instanței să i se pună la dispoziție înregistrările video ale declarațiilor date de el, de sora sa și de o angajată, dar și să-i dea Serviciul Român de Informații explicații dacă și cum l-a interceptat imediat după tragedie. Iar judecătorii i-au admis cererile. 

„Admite solicitarea inculpatului Niță Cristian Mihai, de eliberare a unor copii de pe suporții optici ce conțin înregistrarea audio-video a declarațiilor luate în faza de urmărire penală suspectului și inculpatului Niță Cristian Mihai, suspectei și inculpatei Niță Daniela și numitei Moise Adriana. Încuviințează cererea formulată de inculpatul Niță Cristian Mihai privind efectuarea unei adrese către SRI, pentru a comunica dacă a participat la punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în dosarul de urmărire penală nr.545/P/2015 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, dacă a ascultat și transcris convorbirile telefonice ce au făcut obiectul măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul menționat și dacă au acordat suport tehnic, iar în caz afirmativ, să precizeze în ce a constat acest suport tehnic, în mod efectiv.