Directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, a anunțat – luni – în exclusivitate că antrenorul român Mircea Lucescu (74 de ani) a rupt contractul cu ucrainenii de la Dinamo Kiev, după doar patru zile de la semnarea sa!

Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev, joia trecută, pentru o sumă fabuloasă, dar între timp s-a răzgândit.

Totul a pornit de la faptul că „Il Luce” a antrenat-o, timp de 12 ani, pe rivala Șahtior Donețk și fanii echipei Dinamo Kiev l-au contestat încă de la început, pentru acest fapt, apoi chiar au trecut la amenințări.

Acest lucru a fost de neacceptat pentru antrenorul român, care și-a anunțat plecarea, prin intermediul unui comunicat, citat de Gsp.ro:

„Cu părere de rău am hotărât să renunț la posibila colaborare cu Dinamo Kiev.

Mulțumesc familiei Surkis pentru încrederea acordată și invitația făcută, dar îmi este imposibil să pot activa într-o atmosferă de ostilitate venită mai ales din partea acelei grupări de suporteri Ultras, de a cărei susținere echipa are atâta nevoie în momentele de încleștare sportivă.

N-am fost niciodată un laș, am acceptat provocările sportive, dovadă trecerea de la Galatasaray la Beșiktaș sau de la Dinamo București la Rapid București, cu suporteri într-o mare rivalitate, dar corecți, care m-au primit cu speranță și cu brațele deschise și cu care am reușit cucerirea titlurilor din țările respective.

Nu pot să accept ca propriii fani să acționeze împotriva intereselor clubului. Cred că era momentul să se producă o schimbare care să provoace emulație, entuziasm, motivație și care să readucă echipa la nivelul la care tradiția și istoria acestui club îi dau dreptul.

Venirea mea la Dinamo Kiev n-are nici o legătură cu valoarea contractului, banii au fost ultima mea preocupare.

Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacții, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă și plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potențialul tinerilor jucători ucraineni, mulți dintre ei componenți ai selecționatelor naționale.

Îmi doream o competiție așa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta”.

Mircea Lucescu a fost amenințat cu ștreangul

Antrenorul român a cucerit 22 de trofee pe banca rivalei Șahtior, dominând clar competiția internă din Ucraina. Astfel, de-a lungul anilor, acesta a avut mai multe momente tensionate cu formația din Capitală, iar ultrașii nu au uitat, comentează sursa citată.

Acum, imediat după ce a fost numit antrenor la Dinamo Kiev, pe una dintre cele mai populare pagini de suporteri ai lui Dinamo Kiev au apărut două mesaje amenințătoare. Cea mai dură dintre ele a fost una în care Lucescu apare în fața eșadofului, cu mesajul „Capul sus, Mister!”

FOTO – GSP

Recent, Mircea Lucescu s-a autoizolat după ce a luat contact cu jucătorii de la Dinamo, infectați cu noul coronavirus: „Rămân în casă, nu mai iau contact cu nimeni”

Antrenorul Mircea Lucescu a fost, în data de 15 iulie, în cantonamentul lui Dinamo, acolo unde mai mulți jucători au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

„Il Luce” a spus, atunci, că s-a izolat și urma să își facă și testul Covid-19.

„Totul s-a petrecut respectând toate regulile de protecție. Nu am dat mâna cu ei și am purtat mască. După o discuție cu ei m-am suit în mașină și m-am dus acasă. Am rămas surprins  când am aflat că unii aveau simptome. Acum rămân în casă, nu mai iau niciun contact. Luni (20 iulie-n.r.) mă duc și fac testul”, declarat Mircea Lucescu la Digi Sport.