Informații grave apărute în spațiul public indică existența unui dosar deschis în România, cu suspiciuni ce vizează abuzuri sexuale asupra minorilor proveniți din centre de plasament.


Există fapte care nu pot fi relativizate, cosmetizate sau „explicate” prin contexte, funcții sau biografii. Există linii clare care, odată încălcate, scot definitiv un individ din zona oricărei toleranțe morale. Abuzul sexual asupra minorilor este una dintre aceste linii.

În spațiul public au apărut informații extrem de grave despre un cetățean american, cunoscut sub numele Jason Richards, fost angajat al unei structuri federale din Statele Unite, care ar fi vizat România în contextul unor suspiciuni de fapte cu caracter sexual comise asupra minorilor. Mai mult, datele vehiculate indică existența unui dosar deschis în România, iar ancheta ar viza inclusiv copii proveniți din centre de plasament.

Dacă aceste suspiciuni se confirmă, nu vorbim despre un simplu caz penal. Vorbim despre un act de monstruozitate pură. Despre un adult care, profitând de vulnerabilitatea unor copii abandonați de sistem, ar fi transformat sărăcia, lipsa de protecție și neputința în oportunități de abuz. Asta nu ține de moralitate discutabilă. Asta ține de abjecție.

Copiii din casele de copii NU sunt „fără stăpân”.

NU sunt invizibili.

NU sunt material de consum pentru indivizi cu pașapoarte străine, relații sau CV-uri lustruite.

Faptul că un om cu un trecut într-o instituție care se revendică drept apărătoare a legii ar fi putut folosi acest statut ca paravan face situația cu atât mai revoltătoare. Nu există legitimație, insignă, funcție sau trecut profesional care să spele așa ceva. Dacă atingi un copil, ești terminat moral pentru totdeauna.

România nu trebuie să fie:

– destinație de sex-turism,

– teren de vânătoare pentru prădători,

– sau groapă de gunoi pentru indivizi care cred că aici „merge orice”.

Statul român are obligația să nu închidă ochii, să nu mușamalizeze și să nu tergiverseze. Fiecare zi de tăcere este o palmă peste fața victimelor. Fiecare compromis este o invitație pentru următorul abuzator. Protejarea imaginii, a relațiilor sau a „procedurilor speciale” nu poate avea prioritate în fața protejării copiilor.

Un copil NU poate consimți.

Un copil NU este vinovat.

Un copil NU trebuie „explicat”.

Cine se atinge de un minor trebuie anchetat până la capăt, judecat fără menajamente și scos definitiv din societate. Fără scuze. Fără tratamente preferențiale. Fără protecție diplomatică. Fără perdele de fum.

Dacă numele Jason Richards apare într-un astfel de dosar, atunci adevărul trebuie spus până la capăt, indiferent pe cine deranjează, indiferent ce poziții sunt incomodate.

Pentru că copiii nu se negociază.

Iar cine uită asta devine, fără echivoc, dușman public.