Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, trimis în judecată alături de omul de afaceri Cătălin Daniel Buşe, într-un dosar de corupție legat de un contract al Registrului Auto Român, în valoare de 23 de milioane de lei, susține că este nevinovat și că nu a făcut niciun denunț pentru a scăpa de condamnare.

Într-un mesaj amplu, transmis în mediul online, fostul ministru Răzvan Cuc susține că ar fi nevinovat și că n-a formulat niciun denunț pentru a-și salva pielea.
„Nu am solicitat și nu am primit niciun folos necuvenit. Nu am și nici nu am avut vreun interes personal, nici direct și nici prin intermediari, în legătură cu faptele care fac obiectul dosarului instrumentat de DNA. Nu am influențat nicio persoană în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor legale și nici nu am încercat acest lucru.
Iar în legătură cu afirmațiile vehiculate pe unele canale media cu privire la pretinse denunțuri formulate de mine în contextul descris anterior, precizez că nu mi s-a solicitat să formulez vreun denunț. Nu am formulat și nici nu am cunoștință de fapte care să facă obiectul unui astfel de demers”, a afirmat fostul ministru Răzvan Cuc.

Despre dosarul în care Răzvan Alexandru Cuc și Cătălin Daniel Buşe au fost trimiși în judecată, Direcția Națională Anticorupție a precizat:
„În cursul lunii septembrie 2025, Regia Autonomă Registrul Auto Român a declanșat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce avea ca obiect asigurarea mentenanței echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor.
În perioada septembrie – noiembrie 2025, inculpatul B.D.C., beneficiind și de ajutorul inculpatului C.R.A., i-ar fi promis directorului general (martor în cauză) din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, în scopul reînnoirii acordului cadru între instituția publică și societatea al cărei administrator este primul inculpat, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru.

Cei doi inculpați ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al R.A.R., pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanții la procedura de achiziție publică, precum și pentru semnarea contractului respectiv cu societatea administrată de inculpatul B.D.C., într-un timp cât mai scurt.
Inculpatul B.D.C. ar fi promis directorului general R.A.R. că suma respectivă de bani îi va fi remisă în tranșe, la intervale de aproximativ 3-5 luni, prima tranșă urmând să fie remisă înainte de sfârșitul anului 2025.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză”.

The post Fostul ministru Răzvan Cuc: „Nu mi s-a solicitat să formulez vreun denunț!” first appeared on DNAmedia.