Scandal de proporții în Republica Moldova! Numele Iuliana Beregoi a ajuns în mijlocul unui dosar de amploare instrumentat de autorități, după ce Poliția a descins în mai multe locații într-o anchetă ce vizează un presupus grup implicat în șantaj și acte grave de intimidare.

Potrivit informațiilor oficiale, ofițerii Direcției Investigații „Centru” din cadrul Inspectoratul Național de Investigații, împreună cu polițiști și procurori din Căușeni, au documentat activitatea unui grup format din opt persoane din Chișinău și Orhei. Ancheta vizează acțiuni de intimidare cu caracter grav, iar una dintre persoanele bănuite a fost deja reținută pentru 72 de ore.

În centrul scandalului se află cazul Danielei Costețchi, prezentată online drept presupusă victimă. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora la locuința familiei sale ar fi fost lăsate obiecte cu simbolistică funerară, gesturi interpretate drept amenințări directe. utoritățile au confirmat existența unor acțiuni de intimidare, însă nu au făcut publice numele persoanelor implicate.

”În noaptea de 4 spre 5 mai 2025, la ora 00:00, mă suna tata plângând, așa distrus nu l-am văzut niciodată: <Dana, traiesti?>, zic <Da>, <La noi la poartă a pus cineva un capac de sicriu, roșu, cu numele tău, cu data morții și poză cu tine și Leila, cu o linie neagră, alb negru>.

Pe cruce scria numele meu, data mea de naștere și presupusa mea dată a decesului. Sicriul a fost pus în data de 5 mai și data morții mele era în 15 mai 2025. În momentul acela, la mine era o prietenă din Republica Moldova și cel care a organizat tot îi dădea mesaje către mine”, a declarat Daniela Costechi, pe Instagram.

Cazul a căpătat proporții după ce în online au fost asociate aceste evenimente cu un conflict mai vechi și intens mediatizat dintre Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi. Rivalitatea dintre cele două creatoare de conținut a fost discutată de-a lungul timpului pe rețelele sociale, iar în ultimele zile tensiunile au escaladat.

Andreea Bostănică a susținut public că membri ai familiei rivalei sale ar avea legătură cu un presupus caz de șantaj care ar viza o altă tânără din mediul online. Potrivit afirmațiilor făcute în spațiul public, persoana respectivă ar fi fost intimidată prin lăsarea la ușă a unor obiecte asociate morții, inclusiv o fotografie cu ea și fiica sa minoră, potrivit observatornews.ro. Autoritățile au efectuat mai multe percheziții în cadrul dosarului. Surse apropiate anchetei susțin că printre bunurile ridicate s-ar număra și un autoturism BMW oferit anterior cadou părinților Iulianei Beregoi. Pentru moment, ancheta este în plină desfășurare, iar opt persoane au calitatea de bănuiți. Dacă vinovăția va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă pedepse privative de libertate conform legislației penale din Republica Moldova.

Deocamdată, nici Iuliana Beregoi, nici familia sa nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la informațiile apărute. Cert este că dosarul a devenit rapid unul dintre cele mai discutate subiecte din mediul online.

„Ofițerii Direcției Investigații „Centru” a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Căușeni, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din 8 persoane, printre care trei femei cu vârste cuprinse între 18 și 47 de ani, originare din Chișinău și Orhei.

În perioada martie 2021 – mai 2025, bănuiții ar fi șantajat două persoane și ar fi extorcat suma de peste 47 200 de euro.

Potrivit materialelor cauzei penale, primele acțiuni de șantaj au avut loc în aprilie- mai 2021, când suspecții, cu un profil fals creat pe rețeaua de socializare Instagram, ar fi solicitat mijloace bănești victimelor, sub pretextul de a nu le perturba activitatea pe platforma respectivă.

Ulterior, acțiunile de șantaj ar fi fost însoțite de amenințări grave. În noaptea de 4 spre 5 mai 2025, bănuiții ar fi adus la poarta domiciliului părinților uneia dintre victime, dintr-o localitate din raionul Căușeni, un capac de sicriu, o cruce din metal cu indicarea datei nașterii și a unei presupuse date a decesului victimei, precum și o fotografie a victimei împreună cu fiica sa minoră, gest perceput de partea vătămată ca o amenințare reală la adresa vieții sale.

Mijloacele bănești erau transferate pe diverse conturi bancare și portofele electronice cu valută virtuală, ulterior fiind redirecționate pe alte conturi și retrase în numerar.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, cu suportul BPDS „Fulger”, au fost efectuate 10 percheziții, fiind depistate și ridicate telefoane mobile, dispozitive de stocare a informației, carduri bancare, precum și un automobil de marca BMW.

Cele 8 persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit, iar una dintre acestea a fost reținută pentru 72 de ore. Dacă vinovăția le va fi dovedită, acestea riscă pedeapsa cu închisoare de la 11 la 13 ani, conform legislației în vigoare.Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.”, este comunicatul trimis de poliție.