Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat, miercuri, iniţiativa legislativă semnată de şapte liberali, potrivit căreia criminalii, violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi condiţionat.
„Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberaţi condiţionat infractorii care comit următoarele infracţiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupţia sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei. PNL este partidul care a abrogat şi recursul compensatoriu prin care PSD şi acoliţii lui au eliberat mai repede din puşcării peste 21.000 de infractori periculoşi, lăsaţi să umble liber pe străzile României. Vom continua să eliminăm din parlament legile PSD prin care se dau mai multe drepturi infractorilor decât victimelor acestor infracţiuni violente”, a declarat Florin Roman, unul dintre iniţiatori.
Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare. În cazul celor care se află în închisoare, se dispune eliberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
„În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin.(1) lit.b)”, mai spune proiectul de lege.
Proiectul a fost aprobat tacit de Senat în luna mai 2018.
Be the first to write a comment.