Bianca Drăgușanu a reușit să îl impresioneze profund pe un milionar arab, cunoscut drept un „devorator de escorte”: „șeicul” Anas, poreclit Pussy, a invitat-o pe vedeta din România să petreacă trei nopți de vis în apartamentul său de lux situat într-un zgârie-nori din Dubai. Să bată, oare, clopote de nuntă? E greu de spus, în condițiile în care Pussy este cam strâns la pungă și preferă, se pare, relații de-o noapte, nu relații serioase.

Cunoscută pentru relațiile pe care le-a avut cu afaceriști influenți din România, Bianca Drăgușanu a stârnit invidia escortelor care se bat pentru Anas Zaidan, alias Pussy, un milionar din Arabia Saudită, care este stabilit în Dubai.

Anas Zaidan, care postează frecvent pe site-urile de socializare imagini cu mașini și ceasuri scumpe, are o slăbiciune pentru românce. Iar multe escorte de pe plaiuri mioritice i-au vizitat apartamentul de lux, situat într-un zgârie-nori din Dubai, unde milionarul le invită, ca să le impresioneze. De fapt, nu le invită, ci se pare că le comandă pe internet, ca pe pizza.

Și, fix ca la comenzile online de pe site-urile de shopping, Pussy folosește niște filtre foarte clare pentru „mărfuri”: unghii speciale, coafură de un anumit tip și vestimentație sexy. Pentru a petrece alături de el, în apartamentul de lux, femeile disponibile trebuie să îndeplinească anumite condiții: să aibă forme perfecte, să aibă o anumită coafură și să aibă manichiură french. Iar pentru a întruni condițiile impuse de afacerist, damele se conformează și investesc timp și bani, pentru a-i face pe plac, în speranța că își vor recupera banii la finalizarea vizitei.

Deși româncele sperau că vor pleca măcar cu o bijuterie scumpă sau cu vreo poșetă de firmă, toate au plecat cu buza umflată, fiindcă milionarul le-a zis, la final, că nu este genul de bărbat care să plătească mai mult de câteva sute de dolari pentru compania femeilor frumoase.

Mai nou, în casa afaceristului Pussy s-a pozat și Bianca Drăgușanu. Cu unghii french! Unele românce care au trecut pragul apartamentului deținut în Dubai de Anas Zaidan au recunoscut decorul în pozele postate de Bianca Drăgușanu, iar când gurile rele au început să spună că acela este apartamentul lui Pussy, Bianca a șters imaginile. Indiferent cât va dura noua relație, un lucru este clar: până în prezent, Bianca a reușit să le surclaseze pe celelalte românce, fiind prima care a stat în apartamentul lui Anas mai mult de trei zile.

De altfel, frumoasa Bianca încă s-ar afla și la această oră în Dubai, la noul „iubi”, însă, după ce a șters pozele din casa lui, a recurs la un gest bizar: a postat o poză mai veche, de la ea din apartament, ca să creadă lumea că s-a întors în București.


Nu ratați, mâine, detalii incendiare despre noua relație a Biancăi Drăgușanu!
Amănunte picante și stenograme exclusive, doar pe atacpersoana.ro!