Un nou scandal zguduie lumea mondenă din România! Un actor român cunoscut din mai multe producții TV ar fi fost ridicat de anchetatori în cadrul operațiunii de amploare coordonate de DIICOT pentru destructurarea unei rețele suspectate de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani.
Potrivit unor surse judiciare, intervenția ar fi avut loc într-un local din Capitală, unde unul dintre liderii grupării se afla la masă alături de Adrian Copilul Minune. Descinderea ar fi fost una discretă, însă prezența manelistului a atras rapid atenția celor din jur.
Potrivit stiripesurse.ro, în același dosar apare și numele lui Vlad Marinescu, cunoscut în zona cluburilor de noapte drept „Vlad”, fiul lui Nicolae Marinescu, zis „Nae”, fostul patron al clubului The Buddhist, decedat în 2019. La acest moment, informațiile privind implicarea sa fac parte dintr-o anchetă în desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Născut în 1990, la București, Vlad Marinescu este actor, activ în televiziune, film și teatru. A absolvit cursurile Universității Hyperion (2009–2012), a urmat formări suplimentare la Let It Go Acting Studio și a finalizat un master în Creative Writing la Lancaster University (2022–2023).
Vorbește fluent română și engleză și are competențe în franceză, italiană și spaniolă. Este creditat cu abilități fizice precum kickboxing, tir, culturism sau echitație, aptitudini care i-au adus roluri în producții de acțiune. În televiziune, a apărut în seriale precum „Tătuțu’”, „Vlad”, „Profu’”, „Nimeni nu scapă cu viață”, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” și este menționat în proiecte aflate în dezvoltare, inclusiv sezonul al doilea al producției „Groapa”.
În zona cinematografică, figurează ca stand-in în producția Netflix „No One Gets Out Alive” (2021) și a jucat în teatru, inclusiv în spectacolul „Push Up 1-2-3” de la Teatrul Godot.
Clubul „The Buddhist” a fost fondat în anii ’90 de Nicolae Marinescu și a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute cluburi din București. Amplasat pe Bulevardul Regina Elisabeta, localul a fost asociat cu zona exclusivistă a nightlife-ului din Capitală. După moartea fondatorului, survenită în aprilie 2019 în urma unui atac cerebral, afacerea a fost preluată de fiul său, Vlad Marinescu. La scurt timp, au apărut informații potrivit cărora acesta ar fi încercat să vândă clubul, însă tranzacția nu s-ar fi concretizat.
De-a lungul anilor, localul a fost implicat în mai multe controverse. Într-un episod anterior, fostul edil interimar al Sectorului 5, Dan Croitoru, susținea că localul ar fi fost înregistrat ca ONG, deși desfășura activitate de club de noapte.

Potrivit comunicatului oficial transmis de DIICOT, gruparea ar fi acționat încă din 2018, recrutând tinere sub pretextul angajării ca dansatoare, pentru ca ulterior acestea să fie exploatate sexual. Sumele obținute ar fi fost disimulate prin mecanisme financiare complexe, iar prejudiciul estimat depășește 19,5 milioane de lei.
În timpul perchezițiilor, una dintre persoanele cercetate ar fi fost prinsă în flagrant cu 17 doze de cocaină, iar la o altă adresă ar fi fost descoperită o cantitate de aproximativ un kilogram de substanță pulverulentă, posibil cocaină.
Audierile continuă la sediul DIICOT – Structura Centrală.






Comments are closed for this post.